PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NEPĂSAREA GENEREAZĂ MIZERIE

NEPĂSAREA GENEREAZĂ MIZERIE

de Mditv
4 vizualizări

Sătui de nepăsarea autorităţilor municipale, târgoviştenii s-au transformat peste noapte în adevaraţi jurnalişti. Au făcut poze cu băncile din Parcul Mitropoliei, pline de mizerie, din cauza ciorilor care înnoptează în copacii din zona. Au trimis pozele la redacţia MDI, cu speranţa că poate aşa se vor trezi şi autorităţile şi vor face ceva pentru cei de care au nevoie în campania electorală.

Imaginile arată un peisaj desprins parcă din poveştile vechi, despre casele părăsite, de la ţară. Băncile din Parcul Mitropoliei sunt total ineficiente, atâta timp cât autorităţile municipale nu se ocupă de curaţarea acestora sau de alungarea ciorilor din zonă. Oamenii s-au săturat de măgăriile celor din administraţie, care devin orbi şi surzi după ce se vad în scaunele mult dorite. Târgoviştenii sunt hotărâţi să recurgă la orice mijloace, pentru a le atrage atenţia autorităţilor.

Curăţarea băncilor nu este o soluţie de durată. Problema este reprezentată, de fapt, de numărul tot mai mare de ciori, de deasupra Târgoviştei. O tentativă de alungare a înaripatelor a fost în anul 2008, când conducerea Primăriei de atunci a implementat un proiect experimental, pentru o lună. Cinci dispozitive cu ultrasunete au fost montate în Parcul Mitropoliei, iar ciorile au fost alungate. Pentru că administraţia locală nu a mai făcut nimic de atunci, ciorile s-au întors, iar mizeria este mai mare ca niciodată.

Terorizați de numărul tot mai mare al păsărilor, locuitorii municipiului Târgoviște se plâng de proasta organizare a autorităților în această privință. Singura soluţie a administraţiei locale este la fel de prost gândită. Pe viitor, mai marii municipiului vor să construiască copertine deasupra fiecărei bănci, o investiţie total inutilă, care strică si imaginea Parcului Mitropoliei.

CORINA FRÂNCU, MIHAELA CIOBĂNOIU

EDUARD GĂISEANU

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe