PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NEREGULI ȘI LA UNII MEDICI DE FAMILIE DIN DÂMBOVIȚA

NEREGULI ȘI LA UNII MEDICI DE FAMILIE DIN DÂMBOVIȚA

de Andrei Oprescu
48 vizualizări

 

Prescripții medicale emise de medici de familie deși pacientul figura ca internat cu spitalizare continuă și servicii decontate în mod nejustificat. Sunt doar câteva dintre neregulile care îi vizează pe unii medici de familie din Dâmbovița și care ies la iveală în urma controalelor Casei de Asigurări de Sănătate. Cei care nu se supun legii, riscă sancțiuni și chiar rezilierea contractului cu casa.

După scandalul de amploare de la Casa de Asigurări de Sănătate București unde anchetatorii au descins și au scos la iveală dosare fictive ale pacienților, dar și servicii de îngrijiri la domiciliu decontate ilegal, controalele se întețesc și la filialele din țară. Până în acest moment, la Dâmbovița nu au fost identificate astfel de cazuri, în schimb controalele periodice ale CJAS la cabinetele medicilor de familie au scos la iveală probleme.

Casa de Sănătate a efectuat verificări și în urma numărului mare de persoane asistate social care au prezentat adeverințe medicale pentru a scăpa de munca în folosul comunității. Deși documentele apar, diagnosticul, susțin cei de la CJAS nu poate fi verificat decât de Colegiul medicilor.

Medicii care vor deconta nejustificat, riscă sancțiuni, în cazul în care nu prezintă documentația care să ateste serviciile, casa poate cere rezilierea contractului.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe