PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NOI RESTRICȚII ÎN ZONELE CU INFECTĂRI CU PESTE 6 LA MIE

NOI RESTRICȚII ÎN ZONELE CU INFECTĂRI CU PESTE 6 LA MIE

de Andrei Oprescu
172 vizualizări

Potrivit documentului adoptat de CNSU, în localitățile cu incidența peste 6 la mie, masca este obligatorie și în spații deschise, accesul la activități se face doar la 50% capacitate însă doar pentru cei imunizați (cu vaccin sau trecerea prin boală), magazinele se închid la ora 22.00. Când incidența trece de 7,5 la mie, magazinele, restaurantele și alte activități se închid la ora 22.00. De asemenea, circulația între orele 20:00 și 05:00 se face doar cu declarație pe propria răspundere. Sunt exceptați de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare. Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitat și doar pentru cei care sunt vaccinați sau au trecut prin boală. Nunțile, botezurile, mesele festive pot fi organizate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane. Toți participanții trebuie să fie ori vaccinați cu schemă completă, ori trecuți prin boală. Școlile rămân deschise și dacă incidența trece de 6 la mie. Vor fi închise clase sau școli, individual, în funcție de apariția cazurilor de COVID. La cea mai recentă raportare, Ilfov, București și Timiș aveau o incidență peste 6 la mia de locuitori.

Județ Cazuri totale Incidență cumulată

Ilfov 51486 7.18

București 208137 6.64

Timiș 63249 6.34

Alte 16 județe trecuseră deja de pragul de 3 infectări la 1000 de locuitori. Printre acestea se numără și județele Teleorman, Giurgiu, Prahova și Călărași. Cel mai bine stătea județul Dâmbovița, cu o incidență de doar 1,78 la o mie de locuitori.

Județ Cazuri totale Incidență cumulată

Teleorman 16363 3.86

Giurgiu 12685 3.6

Prahova 40183 3.16

Călărași 11835 3.01

Dâmbovița 24439 1.78

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe