PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NOUA POLICLINICĂ DIN FETEȘTI, GATA ÎN APRILIE

NOUA POLICLINICĂ DIN FETEȘTI, GATA ÎN APRILIE

de Andrei Oprescu
8 vizualizări

Anul 2021 aduce primele vești bune pentru locuitorii din Fetești. Lucrările de la noua policlinică a Spitalului Municipal “Anghel Saligny” din Fetești sunt realizate în proporție de 85%, potrivit administrației locale. Primele consultații medicale ar putea fi oferite aici pacienților în aprilie.Mobilierul și echipamentele medicale cu care va fi dotat noul ambulatoriu au fost achiziționate și urmează să fie instalate până la sfârșitul lunii februarie . Clădirea are trei niveluri, iar cel mai avansat în execuție este etajul 2, unde vor funcționa o parte dintre cabinetele medicale. Noul ambulatoriu, ridicat de la zero, va dispune și de două laboratoare, unde va fi montat primul computer tomograf din Fetești.Valoarea proiectului este de aproximativ 2,3 milioane de euro, bani obținuți din fonduri europene.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe