PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » O NOUĂ REORGANIZARE ANAF

O NOUĂ REORGANIZARE ANAF

de Mditv
37 vizualizări

O nouă reorganizare a ANAF. Aceasta presupune trecerea contribuabililor mijlocii, de la județe, la nivel de regiune. Astfel, spre exemplu,150 de contribuabili mijlocii din județul Dâmbovița au trecut la regiunea Ploiești, Administrația județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița fiind nevoită să se mulțumească doar cu micii contribuabili. Cei mai buni 150 de contribuabili mijlocii plătitori au trecut la Regiunea Ploieşti, asta după ce, cu ceva timp înainte, pe marii contribuabili i-a luat Bucureştiul, la nivel naţional. Astfel, sumele încasate lunar de ANAF au scăzut cu aproximativ 35% față de încasările anterioare.Odată cu plecarea celor mai buni contribuabili la Ploiești s-au modificat și indicatorii de colectare la nivelul județului Dâmbovița. Directorul ANAF a ținut să precizeze că cei 15 funcționari publici care se ocupau de situația contribuabililor mijlocii și-au păstrat locul de muncă și le-au fost distribuite alte sarcini. Deși majoritatea contribuabililor depun declarațiile către ANAF online iar plățile le fac în aceeași manieră, cei care vor avea nevoie de ridicarea unui document important precum certificatul fiscal, vor fi nevoiți să meargă la Ploiești pentru obținerea acestui document, acest lucru fiind nu tocmai plăcut pentru societățile pentru care timpul pierdut înseamnă bani pierduți.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe