PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » OBLIGATĂ SĂ SE PROSTITUEZE, ÎN SCHIMBUL DATORIEI

OBLIGATĂ SĂ SE PROSTITUEZE, ÎN SCHIMBUL DATORIEI

de Andrei Oprescu
41 vizualizări

Potrivit anchetei, începând cu anul 2016, mai multe persoane au inițiat și constituit, pe raza județelor Dolj și Argeș, un grup infracțional organizat specializat în acordarea către diverse persoane a unor sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care percepeau o dobândă de 20%/lună, în activitate fiind implicați atât liderul, cât și alți 4 membri ai grupării care aveau atribuții în colectarea sumelor de bani. În cazul în care persoanele vătămate întârziau să plătească sau din alte motive nu aveau posibilitatea să achite dobânzile datorate la data stabilită, membrii grupării recurgeau la amenințări și șantaj pentru a le recupera și percepeau, pe lângă dobândă, alte sume în plus (”întârzieri/penalizări”). De asemenea, în perioada octombrie – decembrie 2020, o parte dintre suspecți au constrâns o persoană vătămată, prin acte de violență fizică și amenințare, să practice prostituția într-o locație situată pe raza municipiului Pitești, beneficiind în totalitate de sumele de bani obținute de către aceasta.La data de 15.12.2020, procurorii DIICOT au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui inculpat, în timp ce primea suma de 2.300 de lei, sumă ce reprezenta dobânda lunară percepută pentru un împrumut. De asemenea, asupra inculpatului a fost descoperită suma de 9.709 lei, reprezentând dobânzi încasate pentru împrumuturile acordate, două cuțite, un box și un înscris olograf conținând identități de persoane și sume împrumutate. În urma perchezițiilor organizate de DIICOT, au fost ridicate mai multe carduri și inscrisuri cu PIN-uri, dar și sumele de 64.848 de lei, 64.565 de euro, 6.020 de lire sterline și 4 autoturisme. Totodată, au fost indisponibilizate 5 pistoale, 1 pușcă cu muniție neletală, cuțite, săbii, machete, sulițe, bâte si bastoane telescopice și sisteme informatice. Cei 5 inculpați au fost prezentați Tribunalului Craiova cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe