PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » OPT ȘCOLI EUROPENE ÎN DÂMBOVIȚA

OPT ȘCOLI EUROPENE ÎN DÂMBOVIȚA

de Mditv
2 vizualizări

La ediția din acest an a concursului Școala europeană s-au înscris 117 unități de învățământ preuniversitar din 34 de județe și din capitală. Fiecare unitate de învățământ care deține certificatul Școală Europeană – 2016 a primit și un premiu în valoare de 5.000 lei, ce va fi utilizat pentru dotări. Din județul Dâmbovita au fost premiate 8 unități de învățământ cu rezultate deosebite în domeniul proiectelor europene. Competiţia -Scoala Europeana – se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii. Primele 5 locuri au fost ocupate, în ordine, de Liceul „Ştefan Procopiu” din Vaslui (198 puncte), Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa (187 puncte), Liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte (186 puncte), Şcoala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” din Bucureşti (182 puncte) şi Colegiul Tehnic ,,Mihai Băcescu” din Fălticeni (178 puncte). Liceul Voievodul Mircea din municipiul Târgoviște s-a situat pe locul al III lea în cadrul concursului Școala Europeană. Atât profesorii cât și elevii sunt încântați să facă parte din colectivul unei școli europene și declară că vor continua participarea la Competiția Școală Europeană și în anii ce urmează.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe