PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PE PRIMUL LOC LA MAME MINORE

PE PRIMUL LOC LA MAME MINORE

de Andrei Oprescu
68 vizualizări

Potrivit Organizaţiei Salvaţi Copiii aproape 13.000 de adolescente sub 19 ani sunt la prima naştere, peste 3.600 la a doua, iar circa 700 la a treia. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naştere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, şapte la a cincea şi una la a şasea naştere, arată datele pentru anul 2018 ale INS. Copiii născuţi de mame minore sunt vulnerabilizaţi atât social, cât şi medical, în multe cazuri vorbind despre naşteri premature sau sarcini care nu au fost monitorizate medical, menţionează potrivit organizaţiei. Potrivit statisticilor oficiale, din 674 de copii născuţi de mame mai mici de 15 ani, doar 79 au tatăl tot adolescent (sub 20 ani). La mamele între 15 şi 19 ani, din 17.307 copii, doar 2.120 au tatăl sub 20 de ani (pe acest palier, sunt şi taţi de peste 65 de ani).

GABRIELA ALEXANDRESCU, PREŞEDINTE SALVAŢI COPIII ROMÂNIA

„De cele mai multe ori, adolescentele mame provin din medii sărace, fără acces la asistenţă medicală constantă şi de calitate. Şi de aici consecinţe extrem de grave şi, din păcate, ireversibile: naşteri premature, mortalitate infantilă ridicată, copii crescuţi de copii, în medii socio-economice precare, perpetuând, de fapt, discriminările”.

În ceea ce priveşte distribuţia pe medii, cele mai multe mame adolescente sunt din mediul rural – 65% dintre cele sub 15 ani şi 67% dintre cele cu vârsta între 15 şi 19 ani, a adăugat Salvaţi Copiii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe