PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PLOI ȘI VIJELII

PLOI ȘI VIJELII

de Mditv
0 vizualizări

Toamna își intră în drepturi! Informarea meteorologică emisă de ANM rămâne valabilă până sâmbătă. Sunt așteptate ploi însoțite de vijelii și descărcări electrice. Zonele vizate sunt județele din sud-estul țării și cele din jumătatea de vest a României.Județele Dâmbovița, Ialomița,  s-au aflat în cursul dimineții sub cod galben de ceață. Vizibilitatea a scăzut local sub 200 m și izolat sub 50 m.

Administratia Națională de Meteorologie a emis o nouă informare de instabilitate atmosferică accentuată valabilă până sâmbătă după-amiaza. În acest interval vor fi perioade de timp cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în regiunile sud-estice, estice şi zona de munte, dar și în jumătatea de vest a ţării.  Intervalele cu ploi vor alterna cu cele însorite.

Joi seară pasajul Romlux din Târgoviste a fost inundat, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Chiar dacă precipitațiile nu au fost însemnate cantitativ, traficul a fost îngreunat spre nemulțumirea șoferilor, iar rețeaua de canalizare nu a făcut față.  În acest sfârșit de săptămână cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp şi izolat 25…30 l/mp și vor fi condiţii de grindină.  De săptămâna viitoare ploile vor dispărea din peisaj însă temperaturile vor înregistra scăderi însemnate.

Începând cu ziua de luni temperaturile maxime din timpul zilei nu vor depăși 15 grade celsius.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe