Polițiștii din cadrul Secției nr. 11 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, din Șotânga, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul zilei de duminică, bănuitul ar fi ultragiat un polițist care a intervenit la un eveniment sesizat prin SNUAU 112, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Mai excact , tatăl tânărului a sunat la 112 , pentru că acesta făcea un scandal monstru în curte și spărgea geamurile de la casă. Ajuns la fața locului, polițistul a încercat să-l imobilizeze pe tânărul recalcitrant. Acesta s-a opus, ba mai mult, l-a lovit pe agent cu picioarele și l-a mușcat de mână.
Astăzi, cel în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.