PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » POLIŢIST PRINS CU… MITA-N SAC – VIDEO DE LA FLAGRANT!

POLIŢIST PRINS CU… MITA-N SAC – VIDEO DE LA FLAGRANT!

de Andrei Oprescu
76 vizualizări

Un clip video publicat de Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Dâmboviţa face furori pe internet. În imagini apare un fost agent de poliţie, de la Voineşti, prins în flagrant, în timp ce lua mită, în schimbul promisiunii că va rezolva favorabil un dosar şi nu se va ajunge la o suspendare a permisului de conducere. Deşi imaginile sunt din 2011, au fost făcute publice abia acum, iar atitudinea poliţistului spăgar şochează chiar şi după 6 ani.

Agentul, încadrat la acea vreme, la Secţia 5 Poliţie Rurală Voineşti, a fost prins de ofiţerii DGA, în timp ce primea suma de 1.500 lei. În timpul acţiunii de prindere în flagrant, poliţistul a încercat să se sustragă, prin fugă de la faţa locului cu autoturismul personal, nesupunându-se somaţiilor legale ale anchetatorilor. În urma unor manevre defectuoase, agentul de poliţie a intrat cu autoturismul personal într-un şanţ, fiind imediat imobilizat.

Poliţistul, Constantin Badea, a fost surprins în timp ce încerca să arunce suma de bani, primită drept mită de la un şofer care s-a ales cu dosar penal, în urma unui eveniment rutier.

Agentul i-a promis inculpatului că va rezolva favorabil dosarul şi nu se va ajunge la o suspendare a permisului de conducere, în schimbul sumei de 3 000 de lei. Din această sumă, denunţătorul i-a dat iniţial 500 lei şi la interval de o săptămână alţi 300 lei oferiţi chiar în incinta postului de poliţie Voineşti. După ce i-a dat 800 de lei, denunţătorul i-a spus poliţistului că nu are alţi bani până la acoperirea integrală a sumei pretinse, acesta solicitându-i în total 2 500 lei, urmând ca „în termen de o săptămână”, aşa cum i-a precizat poliţistul, să-i aducă şi restul de bani.

Agentul a fost reţinut imediat, pentru 29 de zile, la acea vreme, iar ulterior şi-a primit şi sentinţa. A fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 7 luni închisoare cu o pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pe o perioadă de 2 ani. A executat doar 4 luni de închisoare şi a fugit în Spania, unde se pare că ar trăi şi în prezent. Chiar dacă şi-a pierdut funcţia, poliţistul şpăgar a scăpat ieftin pentru fapta sa. Conform Noului Cod Penal, care a intrat în vigoare din anul 2014, pedeapsa pentru luare de mită este de până la 10 ani de închisoare.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe