PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » POLIŢIŞTI BĂTUŢI ÎN MISIUNE

POLIŢIŞTI BĂTUŢI ÎN MISIUNE

de Mditv
3 vizualizări

Uniforma de poliţist nu mai impune acelaşi respect ca în trecut. Mai nou, dacă şoferii se simt deranjaţi pentru că agenţii îi opresc în trafic pentru controale ripostează atât verbal, cât şi fizic. Doi poliţişti de la rutieră s-au ales cu o bătaie zdravănă pentru că au tras pe dreapta un şofer aflat în stare de ebrietate, în comuna dâmboviţeană Gheboaia. Prietenii acestuia s-au năpustit cu pumnii asupra oamenilor legii.

Scandalul s-a iscat imediat după ce poliţiştii au oprit un conducător auto pentru control în trafic. Agenții se aflau în timpul serviciului, iar şoferul s-a panicat. Acesta avea o alcoolemie de 0,54 ml alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto se afla în mașină cu încă doi prieteni. Când au văzut că rezultatul de pe aparatul etilotest nu este unul favorabil, au început cu amenințările la adresa polițiștilor, iar scandalul a degenerat.

Poliţistul mai în vârstă s-a ales cu o lovitură serioasă la picior şi va avea nevoie de ghips. Colegul său este lovit la mână. Agresorii nu îşi recunosc fapta, dar sunt nevoiţi să răspundă în faţa anchetatorilor pentru agresivitatea pe care au manifestat-o în spaţiul public.

Dosarul a ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, fiind vorba despre un caz de ultraj. Nici şoferul nu va scăpa nepedepsit. Acesta va rămâne fără permis de conducere pentru că s-a urcat la volan după ce a consumat alcool.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe