Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova, sub control judiciar, şi a premierului Victor Ponta, în stare de libertate, în dosarul Turceni – Rovinari. Alături de cei doi vor mai fi judecaţi Laurenţiu Dan Ciurel, Laurenţiu Graure şi Dumitru Cristea.Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru fapte pe care procurorii DNA susţin că le-a comis în perioada în care era avocat, ca reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”. El este acuzat de procurori de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălarea banilor. Dan Şova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații” şi în prezent senator, a fost pus sub acuzare pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani.
PONTA ȘI ȘOVA, TRIMIȘI ÎN JUDECATĂ DE DNA!
5
articolul precedent