Acasa StiriDAMBOVITA POPULARE CU FAZANI

POPULARE CU FAZANI

Autor: Moise Razvan
0 comentarii 79 vizualizari 1 minute timp estimat

Reprezentanții Asociației Județene de Vânătoare Dâmbovița au lăsat libere 2000 de exemplare de fazani pe fondurile de vânătoare din județul Dâmbovița. În perioada următoare se vor mări efectivele de pază în fondurile de vânătoare pentru că păsările au nevoie de o perioadă de adaptare, timp în care sunt vulnerabile la atacul animalelor sau este posibil să fie braconate. Acțiunea de populare cu fazani s-a făcut la primele ore ale dimineții pentru ca păsările să nu sufere de căldură. Exemplarele, atât femele cât și masculi, au vârsta de un an iar până acum au fost ținute în captivitate.

Cei mai multi fazani au fost lăsați liberi, în fondurile de vânătoare, unde numărul vânătorilor este mult mai mare, iar solicitările pentru eliberarea autorizațiilor de vânătoare sunt pe măsură.Conducerea Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Dâmbovița a luat măsura sporirii pazei pe fondurile de vânătoare populate pentru a preveni braconajul fazanilor și atacul sălbăticiunilor aupra păsărilor încă neadaptate la noua viața în libertate.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies