PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PRIMARUL DIN MORENI, FALS ÎN DECLARAȚII

PRIMARUL DIN MORENI, FALS ÎN DECLARAȚII

de Mditv
137 vizualizări

Constantin Dinu, zis şi „Bibicul”, primarul social democrat al municipiului Moreni şi-a completat în fals declaraţiile de avere din 2010 şi până în prezent. Din motive numai de el ştiute, primarul a omis să treacă o datorie către o persoană fizică din municipiul Moreni care l-a împrumutat pe edil, încă din vremea în care era vice al Moreniului, cu trei sume care depăşesc cumulat cuantumul pentru care legea impune trecerea datoriei în declaraţiile de avere. E greu de crezut că a uitat că a luat aţâţia bani împrumut şi chiar dacă ar fi uitat, i-a reamintit instanţa.

Mai exact, Dinu a împrumutat, cu chitanţe de mână, 60 000 de lei de la un creditor din Moreni. Legea prevede că cel care deţine funcţii publice pentru care trebuie să completeaze declaraţii de avere, să specifice datoriile atât către persoane juridice, cât şi fizice, în cazul în care cuantumul cumulat al acestora depăşeste 5000 de euro. Iar datoriile lui Dinu, depăşesc cu mult suma.

Primarul Moreniului, pe atunci secundul lui Vasile Goran la conducerea administrativă a localităţii, a împrumutat cu chiţante de mână: 27 500 de lei pe 12.09. 2009, 11 000 de lei pe 25.09. 2009 şi 22 000 de lei pe 30.09. 2009. Ultimii luaţi printr-o altă persoană.

Creditorul a încheiat chitanţe de mână pentru toate sumele împrumutate, toate documentele fiind semnate de Dinu. Primarul însă nu şi-a mai achitat datoriile şi nici nu le-a speficicat în declaraţia de avere, aşa acum reise din copiile anexate. Pentru că nu a reuşit să-şi mai recupereze banii, creditorul a ales calea instanţei. Prin două sentinţe civile din august 2010, Dinu este obligat de instanţă să achite 38.500, respectiv 22.000 (în solidar cu persoana prin care a împrumutat suma). Împrumutul nu apare în declaraţia de avere a acestuia. Nici în 2010 şi nici în declaraţiile din 2012 sau 2014, pe care am reuşit să le găsim. Deşi, instanţa l-a obligat la plată, Dinu nu a achitat decât mici părţi din sumă, în urma unor popriri pe veniturile salariale. Datoria a rămas în vigoare, fără a fi trecută în declaraţiile de avere, până în 2 martie 2015, când creditorul a adjudecat prin depunerea creanţelor din cele două dosare, un teren de 500 mp, pe Aleea Mănăstirii, din comuna Răzvad, aflat în declaraţia de avere a lui Dinu.

În acest moment, de pe site-ul primărie Moreni au fost şterse toate declaraţiile de avere ale lui Constantin Dinu. Acestea erau pe site în urma cu aproximativ 2 luni. Au rămas doar declaraţiile angajaţilor şi ale membrilor Consiliului Local. Din păcate, Dinu nu le-a putut şterge şi de pe portalul ANI, unde pot fi accesate de publicul larg în baza transparenţei publice.

Constantin Dinu va candida la alegerile din iunie, din partae PSD Dâmboviţa, pentru al doilea mandat în fruntea comunităţii morenare.

Sursa: Gazeta Dâmboviței

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe