PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PROBLEMA URȘILOR, ÎN CURS DE GESTIONARE

PROBLEMA URȘILOR, ÎN CURS DE GESTIONARE

de Andrei Oprescu
88 vizualizări

Urșii au devenit o prezență zilnică în stațiunile montane. Nu doar că apar în calea turiștilor pe trasee cunoscute, dar în căutare de hrană coboară în orașe, spre spaima localnicilor. Cele mai grave sunt situațiile care se încheie cu victime omenești. Problema pare scăpată de sub control. Ministrul Tánczos Barna susține că nu știm nici în acest moment câte exemplare avem.Săptămâna trecută a fost adoptată o Ordonanță de Urgență cu metodele de intervenţie imediată pentru specia de urs brun. Ministerul Mediului trebuie să vină cu o strategie pe termen lung cu privire la controlarea populaţiei de urşi. Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului, a explicat ministrul.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe