PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PROGRAMUL RABLA, APROAPE DE FINAL

PROGRAMUL RABLA, APROAPE DE FINAL

de Mditv
14 vizualizări

Chiar daca inceputul nu a fost deloc unul promitator, programul RABLA a prins teren, iar solicitarile celor care vor un autoturism nou au crescut considerabil. Ce-i drept, romanii se inghesuie mai mult sa ceara informatii decat sa cumpere, insa dealerii auto nu se plang si spun ca de cand a fost demarat programul au vandut sute de masini. Presedintele Fondului de Mediu sustine ca pana acum s-au facut 15 000 de rezervari in sistem.

Daca in prima luna, la o reprezentanta de succes din Dambovita au fost facute doar patru solicitari de achizitie a unui autoturism nou, prin programul RABLA, acum vanzarile au ajuns la ordinul sutelor, iar dealerii sunt foarte incantati de faptul ca datorita tichetelor, tot mai multi clienti le calca pragul.

Reprezentantii parcurilor auto sunt nemultumiti si acuza ca de-a lungul timpului acest program s-a transformat intr-o afacere profitabila intre dealeri si colectori, spre dezorientarea oamenilor. Acestia spun ca cei care au masini vechi sunt directionati catre anumite parcuri auto sau aleg sa ia tichetul si sa il vanda celor care vor o masina noua.

Dealerii ii contrazic si spun ca au suficiente cereri, fara a face pacturi cu cei din domeniu. De la reprezentanta damboviteana a celebrei marci romanesti de autovehicule au plecat peste 200 de masini noi, in aceasta vara, proprietarii beneficiind de vaucherele de 6 500 de lei. Au fost insa si soferi, care, dupa ce si-au casat masinile, au cedat tichetele, contracost, altor persoane.

Programul RABLA merge bine si la nivel national, conform spuselor Presedintelui Fondului de Mediu, care a facut cateva precizari despre REMAT atunci cand a vizitat judetul Dambovita. Pentru persoanele juridice programul Rabla se incheie la sfarsitul lunii septembrie, iar pentru persoanele fizice este posibil ca programul sa se prelungeasca pana la finele lunii noiembrie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe