PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » PROTEST LA PENICTENCIARUL MĂRGINENI

PROTEST LA PENICTENCIARUL MĂRGINENI

de Mditv
6 vizualizări

Continuă seria protestelor angajaților din penitenciare. Astăzi vor protesta sindicaliştii de la Penitenciarul Mărgineni, iar pe 13 octombrie, cei de la Penitenciarul Găeşti. Angajaţii Penitenciarului Mărgineni vor protesta astăzi, începând cu ora 9.00 în faţa Clubului unităţii, pentru faptul că se simt discriminaţi din punct de vedere salarial şi pentru condiţii mai bune de lucru. Declanşate pe 26 septembrie, acţiunile sindicale extinse la nivel naţional vor continua pe termen nelimitat până când revendicările salariaţilor vor fi soluţionate.Angajaţii din sistem sunt nemulţumiţi de sutele de ore suplimentare efectuate şi neplătite, lucrătorii din penitenciarele din toată ţara au declanşat proteste locale încă de luna trecută. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi pentru că, din lipsă de personal în sistem, sunt nevoiţi să lucreze suplimentar, iar orele prestate nu le sunt plătite. Pe 13 octombrie, sindicaliștii d ela Penitenciarul din Găești vor protesta și ei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe