PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RAR: JUMĂTATE DIN VEHICULELE VERIFICATE, NECONFORME

RAR: JUMĂTATE DIN VEHICULELE VERIFICATE, NECONFORME

de Andrei Oprescu
44 vizualizări

4 din 5 mașini din România au o valoare mai mare de 10 ani, arătau statisticile de anul trecut. Și nu este de mirare, având în vedere că puțini români își permit să cumpere mașini noi și aleg să achiziționeze un vehicul din străinătate, la mâna a doua. Potrivit Asociației Constructorilor de Automobile din România, în 2020, numărul autoturismelor noi înmatriculate a fost de 126.351 unități, mai puține față de 2019. Cele mai cumpărate au fost autoturismele noi marca:

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie – decembrie 2020:

DACIA = 39.919 unități

SKODA = 10.288 unități

RENAULT = 10.273 unități

VOLKSWAGEN = 9.422 unități

FORD = 6.938 unități

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, per total în 2020, numărul a atins 405.045 unități. Pe lângă faptul că avem un parc auto încă învechit, în ciuda programelor Rabla și Rabla Plus, pe străzile din țara noastră circula și autoturisme care pun în pericol traficul și călătorii. Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, 64.096 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

NECONFORMITĂȚI DEPISTATE DE R.A.R.

instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,7%);

emisiile poluante (21,1%);

punți, jante, anvelope și suspensie (12,9%);

parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%);

neconformități la sistemul de frânare (3,92%);

probleme la sistemul de direcţie (1,51%);

În urma măsurătorilor efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.203 autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.274 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,5% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică – ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2020, au fost aplicate 20.391 de sancțiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 vehicule și 269 ITP-uri au fost anulate.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe