PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RAZIE ȘI AMENZI DE SUTE DE MII DE LEI

RAZIE ȘI AMENZI DE SUTE DE MII DE LEI

de Andrei Oprescu
329 vizualizări

Acțiunea s-a desfășurat pe raza comunelor din întregul județ.Au fost angrenate aproximativ 400 de forțe de ordine, polițiști și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab” Ploiești. Au fost legitimate 2.459 de persoane și au fost controlate 1.728 de autovehicule. De asemenea, oamenii legii au verificat și 156 de societăți comerciale. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 555 de sancțiuni contravenționale, atât pentru abateri la regimul rutier cât și pentru încălcarea normelor de prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2.Valoarea sancțiunilor depășește 332.550 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute 11 permise de conducere, dintre care 7 pentru consum de alcool, 26 de certificate de înmatriculare, fiind retrase și 10 seturi plăcuțe cu numere. Pe raza comunei Sângeru, polițiştii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat. La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Pe DJ 101F, pe raza comunei Valea Călugărească şi în comuna Iordăcheanu au fost oprite pentru control două autoturisme conduse de doi bărbați, care la verificarea în bazele de date s-a constatat că figurau cu permisul de conducere reținut, respectiv fără a poseda permis de coducere. În ambele cazuri, cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere fără permis. Pe raza comunei Teişani, un alt autoturism a fost oprit pentru control, iar la testarea cu aparatul etilotest a comducătorului auto rezultatul a fost de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi în această cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe