Frumosul de Voineşti, ionatanul, mărul domnesc şi mărul golden vor ajunge la ţuică în acest an! Producţia de mere pare a fi cea mai bună din ultimii zece ani, dar preţurile au rămas la valoarea din 2008. Pomicultorii nu îşi scot investiţia făcută anul acesta în livezi şi mulţi dintre ei preferă să lase merele neculese, pentru a nu fi nevoiţi să le arunce. Polonezii par să fi uitat de calitatea superioară a merelor de pe Valea Dâmboviţei, întrucât anul acesta nu s-au interesat deloc de producţia românească.
Oamenii de pe Valea Dâmboviţei au fost binecuvântaţi anul acesta cu o producţie foarte bogată de mere. Bucuria lor nu a durat însă prea mult, întrucât tonele de mere culese rămân depozitate în pivniţele pomicultorilor.
În prezent, preţul pentru un kilogram de mere de industrie este de aproape cinci ori mai mic decât în anul 2008.
Domnul Romeo a investit în livada de mere, de aproximativ 10 hectare, peste 300 de milioane de lei vechi în acest an. Este indignat de faptul că din vânzare nu îşi va scoate investiţia făcută şi pentru că în ţara noastră marfa străinilor are trecere mai mare decât cea autentic românească.
Fructul preferat al românilor vine din import, întrucât în supermarket-uri nu găsim ionatane sau mere domneşti. Pomicultorii de pe Valea Dâmboviţei stau cu merele în cartoane până se strică pentru că nu au unde să le vândă.
Domnul Costel îşi vinde marfa în piaţa din Giurgiu. La tarabă, abia scoate 1,5 lei pe kilogramul de mere, calitatea I. Este dezamăgit de faptul că românii nu ştiu să facă diferenţa în ceea ce priveşte calitatea fructelor. Oamenii preferă să cumpere mere din import, doar pentru că sunt mai mari şi mai frumoase, uitând că gustul merelor din bazinul pomicol Voineşti este inegalabil.
Pomicultorii nu se pot bucura în acest an de producţia extrem de bogată. Se gândesc doar că munca lor este în zadar, iar imaginea livezilor pline de fructe va fi uitată atunci când merele stricate vor ajunge la gunoi.