PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RISC DE AVALANȘĂ ÎN ZONA SINAIA

RISC DE AVALANȘĂ ÎN ZONA SINAIA

de Andrei Oprescu
48 vizualizări

Salvamont Sinaia anunţă că, în afara pârtiilor amenajate, este pericol de producere a avalanşelor, astfel că le recomandă turiştilor să manifeste prudenţă şi să rămână pe pârtiile amenajate. Astfel, pe zonele de schi din afara pârtiilor amenajate (Off-piste), respectiv în zonele Peleş, Pelişor, Zade, Carp, Târle şi Papagal, este pericol de producere a avalanşelor. În acele arii stratul de zăpadă este foarte instabil şi măsoară un metru – un metru şi jumătate, în funcţie de cum a fost transportată de vânt. Conform Gondolei Sinaia, sunt amenajate şi deschise pârtiile Lăptici 1 şi 2, Valea Soarelui 1 şi 2, Valea Dorului 1 şi Variantă. Pârtia Drumul de Vară rămâne închisă până se reuşeşte degajarea sa în urma unei avalanşe produse în zona Piatra Turcului. Până sâmbătă la ora 20.00, vor fi ninsori moderate și risc foarte mare de avalanşe în Munții Făgăraș și mare în Bucegi. În Făgăraș e risc de gradul 5 din 5. La peste 1800 m, stratul proaspăt depus de zăpadă, ușoară și fără coeziune, depășește pe alocuri 80-100 cm pe versanții nordici. Intensificările vântului au determinat formarea de depozite în locurile adăpostite, ce depășesc 2-3 m. Sub acest strat nou-depus se regăsesc plăci de vânt mai vechi pe versanții nordici și nord-estici, iar pe versanții sudici și sud-estici sunt formate plăci noi. În profunzime, stratul e constituit predominant din cristale fine și fațetate, cu câteva cruste de gheață intercalate. Potrivit ANM, în Bucegi este risc de gradul 4 din 5. Stratul proaspăt de zăpadă pulver depășește pe alocuri 40-50 cm, atât peste cât și sub 1800 m, îndeosebi pe versanții nordici. Se mențin plăcile de vânt recente, de pe versanții nordici și nord-estici, iarpe versanții sud-estici și sudici sunt formate plăci noi. În profunzime, sub stratul de pulver și sub plăcile recente sau noi, straturile mai vechi sunt relativ stabile.La peste 1800 m, pe pantele suficient de înclinate, stratul instabil de zăpadă din partea superioară poate aluneca spontan peste plăcile de vânt mai vechi, ducând la declanșarea avalanșelor de dimensiuni medii și mari.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe