PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ROMII, ÎN SĂRBĂTOARE

ROMII, ÎN SĂRBĂTOARE

de Mditv
6 vizualizări

Timp de trei zile comunitatea romă din judeţul Dâmboviţa este în sărbătoare. Este al noualea an consecutiv când romii celebrează ziua internaţională, însă prima atestare documentară a fost în anul 1068, în vremea Imperiului Bizantin. Reprezentanţii etniei dâmbovitene vor ca Sărbătoarea Internaţională a Romilor de Pretutindeni din acest an să fie marcată la Targovişte prin acţiuni culturale, seminarii, piese de teatru , precum şi târguri tradiţionale meşteşugăreşti.

În anul 1971 la Londra în cadrul Congresului Mondial al Romilor s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Zi Internaţională a Romilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat şi imnul naţional al romilor. În judeţul Dâmboviţa, însă, comunitatea roma marchează evenimentul de numai nouă ani. Timp de trei zile, de pe şase şi până pe opt aprilie, la Sediul Asociaţiei Partida Romilor din Târgovişte şi în Piaţa Mihai Viteazul vor avea loc activităţi culturale şi meşteşugăreşti, piese de teatru , seminarii şi concursuri de creaţie, în contextul în care reprezentanţii romilor din judeţ doresc o altfel de sărbătoare, prin promovarea culturii.

Scopul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Romilor este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii, pentru îmbunătăţirea situaţiei educaţionale şi, deopotrivă, pentru revendicarea drepturilor civile ale romilor.

Sărbătoarea romilor la Târgovişte se va încheia pe 8 aprilie cu un concert de muzică uşoară şi muzică tradiţională lăutărească.

CORINA ENACHE

CLAUDIU ANDREI

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe