PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SĂRBĂTORI CU TRADIŢIE

SĂRBĂTORI CU TRADIŢIE

de Mditv
4 vizualizări

Sărbătorile de iarnă sunt propice apariţiei comercianţilor ambulanţi. Fie că vând vâsc, cetina, coroniţe sau ornamente din conuri de brad, aceştia au împânzit pieţele, dar şi străzile târgoviştene. Spun că se chinuie să strângă un ban cinstit, însă poliţia le strică planurile de fiecare dată. Profitul strâns până la sărbători nici nu se compară cu amenzile primite.

Stau zile întregi să pregătească ornamente pentru sărbători şi se chinuie să apară în faţa clienţilor cu cele mai frumoase produse. Sunt comercianţii de ocazie, care profită de perioada sărbătorilor şi de agitaţia citadină, pentru a-şi rotunji veniturile.

La mare căutare, înainte de sărbători este vâscul, fără de care nu se poate trece în noul an, după cum spun tradiţiile populare, dar şi coroniţele din cetină, care în foarte multe case ţin locul bradului împodobit.

Comercianţii spun că nu se tem de amenzi şi că îşi vor pune tarabele în zonele aglomerate din oraş, până la sfârşitul anului. Doar aşa pot avea ceva pe masa de sărbători.

MIHAELA CIOBĂNOIU

EUGEN BĂNESCU

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe