În ziua de 03 octombrie a.c., se va da startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române.
Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent sau ofițer de poliţie şi pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. 2 ind. 1 din Legea 360/2002 din Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcţie publică, pierderea capacităţii temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituţionale) şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc cumulativ condiţiile legale.
De asemenea, persoanele care doresc să devină agenţi de poliție se pot înscrie la concursul organizat.
Înscrierile se vor realiza în perioada 03 – 07 octombrie a.c., concursul urmând a fi susţinut în ziua de 19 noiembrie 2016.
Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița i-au fost repartizate 59 de posturi pentru încadrare din sursă externă şi două posturi pentru ocupare prin concurs de către foşti angajaţi ai Poliţiei.
Din totalul celor 59 de posturi destinate încadrării directe, 5 sunt de agenți de poliție rutieră (unul la Serviciul Rutier Dâmbovița, două la Biroul Rutier Târgoviște, unul la Poliția Orașului Pucioasa și unul la Poliția Orașului Titu), 16 de agenți de ordine publică în mediul urban ( 7 la Poliția Municipiului Târgoviște, 3 la Poliția Municipiului Moreni, 3 la Poliția Orașului Fieni, 2 la Poliția Orașului Pucioasa și unul la Poliția Orașului Titu) și 36 de agenți de ordine publică în mediul rural, dintre care două posturi sunt de ajutori șefi de post și conductori câini.
De asemenea, alte două posturi sunt destinate agenților – conductori câini ( unul la Poliția Municipiului Târgoviște și unul la Poliția Municipiului Moreni).
Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către candidaţi, calendarul întregii activităţi, tematica şi bibliografia, precum şi alte date de interes, se vor găsi pe site-ul www.db.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs, începând cu data de 01 octombrie a.c. .
Înscrierile se vor face la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa în perioada 03 – 07 octombrie a.c., după cum urmează: de luni până miercuri, în intervalul orar 09.00 – 18.00 și în zilele de joi și vineri între orele 09.00 – 20.00