PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SEBASTIAN GHIŢĂ A PĂRĂSIT ROMÂNIA

SEBASTIAN GHIŢĂ A PĂRĂSIT ROMÂNIA

de Andrei Oprescu
0 vizualizări

Sebastian Ghiță a părăsit teritoriul național, el fiind convins că procurorii de la DNA Ploiești urmau să dispună față de persoana sa măsuri preventive după pierderea imunității parlamentare, se arată în documente din dosarul DNA Ploiești în care fostul deputat este cercetat pentru trafic de influență, spălare a banilor și constituirea unui grup infracțional organizat.

Potrivit acestora, inițial, Sebastian Ghiță a fost dat în urmărire generală, iar ulterior, întrucât din investigații a rezultat că acesta a părăsit teritoriul național, pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare la data de 10 ianuarie 2017.

„Întrucât s-a constatat că mandatul de arestare preventivă nr. 1/05.01.2017 nu a putut fi pus în executare de organele abilitate datorită faptului că Ghiță Sebastian Aurelian s-a sustras măsurii preventive dispusă, prin ordinul nr. 473956/05.01.2017 emis de organele de poliție, Ghiță Sebastian Aurelian a fost dat în urmărire generală. Ulterior, întrucât din investigații a rezultat că Ghiță Sebastian Aurelian a părăsit teritoriul național, pe numele acestuia a fost emis mandatul european de arestare nr. 1/EAW/10.01.2017 emis de Î.C.C.J. în dosarul nr. 2457/1/2016″, arată sursa citată.

Procurorii spun că aceste aspecte conduc la concluzia certă că Sebastian Ghiță în mod deliberat se sustrage urmăririi penale în cauză. Cererea procurorilor DNA Ploieşti de emitere a unui nou mandat de arestare pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă va fi judecată de Tribunalul Prahova în data de 14 martie.Tribunalul Prahova a acordat, luni, un nou termen de judecată cu privire la solicitarea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiţă în dosarul în care acesta este cercetat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe