PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SFÂNTUL NIFON, SĂRBĂTORIT CU REGULI STRICTE

SFÂNTUL NIFON, SĂRBĂTORIT CU REGULI STRICTE

de Andrei Oprescu
164 vizualizări

Spre deosebire de manifestările desfășurate până în 2019 la care participau mii de pelerini veniți la Târgoviște pentru a se închina la Racla cu Sfintele Moaște și pentru a lua parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltreasfintitul Mitopolit Nifon, de doi ani, sărbătoarea are loc în condiții sanitare stricte impuse de pandemie. Numărul participanților a fost limitat și au intrat în curtea mănăstirii doar după ce s-au dezinfectat. Deși în aer liber masca de protecție nu este obligatorie, unii au păstrat și masca pentru a proteja.Preoți și voluntari i-au așteptat la intrare pentru a se asigura că măsurile sunt respectate. Pelerinii s-au așezat apoi pe scaunele amplasate în toată curtea mănăstirii Stelea, la distanță unul de celălalt. Racla la care s-au închinat credincioșii a fost permanent dezinfectată.Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon a premiat 12 elevi, care au obţinut media generală 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat, anul acesta, iar în seara zilei de 10 august, Comitetul de tineri al Parohiei Sf. Ioan din Găești, care a obținut locul I la etapa eparhială a Concursului național organizat de Patriarhia Română.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe