PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ȘI-A BĂGAT ÎN SPERIEȚI VECINII

ȘI-A BĂGAT ÎN SPERIEȚI VECINII

de Andrei Oprescu
640 vizualizări

Chiar daca a fost luat de poliție și dus la spitalul de psihiatrie, de mai multe ori, nu a stat acolo mai mult de 2, 3 săptămâni și a revenit acasă. Acasă unde locuiește cu mama sa, de asemenea bolnavă psihic, și cu tatăl său, un fost polițist. Mediul familial, pare sa fie unul care agravează stările tânărului, mai mult decât să ajute.Din păcate, legislația nu permite internarea fără acordul bolnavului deși, atât medicul de familie cât și șeful secției de psihiatrie sunt de părere că ar ajuta mult la recuperarea lui. Mai ales că, tânărul este foarte inteligent, a terminat liceul cu note mari, apoi a mers la facultate, pe care a și terminat-o. Singura variantă prin care băiatul ar putea să fie internat într-un centru de specialitate, ar fi ca tatăl, singurul cu discernământ din familie, să facă demersuri în acest sens.Între timp polițiștii au deschis un dosar penal pe numele tânărului și urmează să fie, cel mai probabil, în urma audierilor, trimis din nou la secția de psihiatrie.Până vor scăpa de acest vid legislativ și tânărul va putea sa primească ajutorul de care are nevoie, vecinii stau cu frică și speră să nu se adeverească amenințările.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe