PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SIRIAN, LA UN PAS DE MOARTE ÎN VAMA GIURGIU

SIRIAN, LA UN PAS DE MOARTE ÎN VAMA GIURGIU

de Andrei Oprescu
164 vizualizări

La Vama Giurgiu s-a prezentat un cetățean turc, în vârstă de 49 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, piese din fier, încărcate din Turcia pentru România. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constatat că sigiliul vamal era rupt și lipit. Astfel i-au descoperit pe cei doi sirieni, care se aflau ascunși în saci din plastic, în autocamionul încărcat cu piese din fier. La momentul coborârii din mijlocul de transport, unul dintre ei și-a pierdut temporar cunoștința, fapt pentru care polițiștii de frontieră i-au acordat primul ajutor şi au solicitat de îndată sprijin medical. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Giurgiu, care a acordat îngrijiri medicale de specialitate tânărului, starea acestuia fiind stabilizată. Ulterior s-a stabilit faptul că cei doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 24 de ani, sunt din Siria și s-au urcat în mijlocul de transport în timp ce se aflau pe teritoriul Bulgariei, fără ca șoferul să știe de prezența lor. Aceștia au declarat autorităților că intenționau să ajungă în Suedia. Conform protocolului româno-bulgar, cele două persoane, șoferul și mijlocul de transport au fost preluate de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe