PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SIRIENI ASCUNȘI PE ȘASIUL CAMIOANELOR

SIRIENI ASCUNȘI PE ȘASIUL CAMIOANELOR

de Andrei Oprescu
86 vizualizări

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat patru cetățeni străini, printre care si un minor de 11 ani, care au încercat să intre ilegal în România, ascunşi pe şasiul unor autocamioane. Descoperirea a fost făcută în momentul în care s-au prezentat la efectuarea formalităţilor de frontieră doi cetăţeni turci, în vârstă de 24, respectiv 40 de ani, care conduceau două ansambluri rutiere. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, respectiv ardei, pe ruta Turcia – Cehia şi Turcia – Germania. La efectuarea controlului fizic al mijloacelor de transport, pe şasiul acestora, pe compartimentele de depozitare, au fost descoperiți doi bărbați, care nu posedau documente de identitate, unul dintre aceștia fiind minor. Cei doi migranți au vârsta de 11, respectiv 32 de ani și sunt de cetăţenie siriană, respectiv turcă. Cei doi străini au declarat polițiștilor faptul că s-au urcat pe șasiul mijloacelor de transport, într-o parcare din Sofia, fără a avea consimțământul șoferului. Aceştia intenţionau să ajungă în Germania. Polițiștii au continuat verificările și au descoperit alți doi bărbați, fără documente de identitate, într-un canal colector din apropierea Punctului de Trecerea a Frontierei Calafat. Aceştia au declarat verbal că sunt cetăţeni sirieni, în vârstă de 18, respectiv 28 de ani şi, de asemenea, au ajuns în punctul de frontieră ascunşi pe şasiul unui autocamion. Polițiștii de frontieră le-au întrerupt călătoria și aceștia au fost preluați de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe