PRIMA PAGINĂ » BREAKING NEWS » SISTEMUL SANITAR ESTE ÎNGENUNCHIAT ! MANGERUL SPITALULUI DIN GĂEȘTI, DESPRE CE TREBUIE SĂ FACĂ CA SĂ SALVEZE VIAȚA UNUI PACIENT ÎN STARE GRAVĂ: “EU TREBUIE SĂ MĂ DESCURC, SĂ STAU ÎN GENUNCHI ÎN FAȚĂ UNUI DOCTOR, COLEG DE AL MEU, ȘI SĂ ÎL ROG FRUMOS SĂ PRIMEASCĂ UN BOLNAV PENTRU CARE EU NU MAI AM CE SĂ FAC.”

SISTEMUL SANITAR ESTE ÎNGENUNCHIAT ! MANGERUL SPITALULUI DIN GĂEȘTI, DESPRE CE TREBUIE SĂ FACĂ CA SĂ SALVEZE VIAȚA UNUI PACIENT ÎN STARE GRAVĂ: “EU TREBUIE SĂ MĂ DESCURC, SĂ STAU ÎN GENUNCHI ÎN FAȚĂ UNUI DOCTOR, COLEG DE AL MEU, ȘI SĂ ÎL ROG FRUMOS SĂ PRIMEASCĂ UN BOLNAV PENTRU CARE EU NU MAI AM CE SĂ FAC.”

de Andrei Oprescu
174 vizualizări

Un pacient de 53 de ani, bolnav de COVID-19, este în comă, la spitalul din Găeşti, iar singura şansă de a supravieţui ar fi să fie transferat la un spital mai bine dotat. Managerul de la Găeşti, medicul Laurențiu Beluțică a făcut demersuri pe toate căile pentru a încerca să obţină un transfer, însă fără succes.

Laurenţiu Beluşică, managerul spitalului, a povestit în exclusivitate la Antena 3 cum s-a ajuns în această situație și de unde ar trebui să vină ajutorul pentru salvarea pacientului.

„Este una dintre problemele sistemului medical din România. Mă confrunt cu această situația care pentru mine este năucitoare, nu pot să îmi revin. Aproape în fiecare săptămâna am această problemă. Acum avem un pacient care este semi-comatos. Nu vrea nimeni să îl primească. Diferite motivații, unele probabil că există, unele probabil nu. Săptămâna trecută am avut un bărbat tăiat cu drujbă la o mâna. Nu mi l-a primit nimeni, nicăieri. Trebuia să ajungă la chirurgie plastică, nu l-a primit nimeni. Până la urmă familia, văzând că eu mă chinui să îl transfer și nu pot, a zis „dați-ne voie, îl luăm cu mășina și vedem ce facem”. Asta nu e o soluție pentru un pacient tânăr, tăiat cu drujbă, pleacă la București și vede el unde ajunge. Este o situație care nu este deloc bine reglementată. Există două structuri unde suni. Ei săracii fac tot ce pot, dar nu întotdeauna se poate.

Mi s-a spus că nu există niciun loc. Eu trebuie să mă descurc, să stau în genunchi în față unui doctor, coleg de al meu și să îl rog frumos să primească un bolnav pentru care eu nu mai am ce să fac.

Spitalele sunt gratificate în România pe diferite grupe. Spitalul meu are o anumită dotare cu care poate să îngrijească un bolnav. Un pacient poate să depășească această dotare. El are nevoie de altceva, de alte aparate, altă specialitate, lucruri mai complexe. Și dacă nu am aceste lucruri, el nu beneficiază de tratament.”a declarat Laurențiu Belușică la Antena3.

sursa: antena3

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe