PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SPUNE-MI CE-AI FĂCUT, CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

SPUNE-MI CE-AI FĂCUT, CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI

de Mditv
9 vizualizări

Se mândresc cu realizări, sunt specialiști în promisiuni și tăieri de panglici și sunt însetați de băile de mulțime, dar odată ajunși în fotoliile calde, cu greu îi mai dezlipești de scaun. N-ar fi rău, dacă asta ar însemna că muncesc cu drag și spor pentru popor. Dar odată ajunși în funcție, politicienii de Dâmbovița, căci despre ei este vorba, sunt brusc loviți de amnezie și uită pentru ce ocupă scaunul. Resemnat, dupa atâtea generații care i-au bătut la ușă cerșind voturi și apoi i-au închis ușa în nas, și poporul uită pe cine a pus ștampila. MDITV dă startul campaniei „Spune-mi ce-ai făcut ca săți spun cine ești”, o campanie dedicată vocii poporului prin care ne-am propus să aflăm cât de cunoscuți vă sunt cei pe care îi plătiți să vă reprezinte interesele. Protagonistul celui de-al doilea episod este politicianul Marin Antonescu.

Deși este unul dintre cei mai vocali politicieni dâmbovițeni, cu discursuri interminabile și o filosofie proprie, Marin Antonescu a reușit să lase în urma sa doar atât, discursuri interminabile și promisiuni neonorate. Deconspirat de CNSAS încă din 2005 că a făcut poliție politică, în cadrul Securității, înainte de 1990, nea Marin, cum îi spun cunoscuții, nu a negat niciodată apartenența la Securitate și nici nu a luat în calcul niciodată să facă un pas înapoi, din politică cel puțin. Ba din contră a vrut mai mereu să fie în fruntea bucatelor. Prefect, vicepreședinte de Consiliu Județean sau administrator public al județului Dâmbovița, cu funcții de conducere în APR-ul lui Meleșcanu, în PD-ul lui Roman și Băsescu, iar apoi în PDL-ul Dâmbovițean, Marin Antonescu a păstrat mereu o relație apropiată și cu PSD-ul local, relație răsplătită de-a lungul timpului cu posturi călduțe cum ar fi cel de prefect sau de vice la Consiliul Județean.Norocul izvorât din duplicitatea politică, ce i-a adus numeroase beneficii de-a lungul vremii, pare sa îl fi părăsit însă pentru că după mulți, foarte mulți ani la final de 2016 nea Marin a rămas fără funcție și fără apartenență politică foști colegi de la PNL trecându-l pe linie moartă iar prietenii de la PSD neincluzându-l în planurile de viitor. Despre notorietatea lui Marin Antonescu însă

Marin Antonescu a fost în centrul unui adevărat scandal după dezvăluirile făcute de jurnaliști potrivit cărora Antonescu, fost prefect de Dâmbovița, ofițer de securitate ar fi fost chiar „superiorul pe linie profesională de la Anvers“ al lui Băsescu. Un scandal care însă nu pare că l-a atins prea tare pe nea Marin, celebru pentru abordările sale filozofice în ceea ce priveste politica, o broască râioasă pe care, câteodată trebuie să o înghiți ca să supraviețuiești, după cum adesea spunea Antonescu, iar el a reușit se pare să supraviețuiască destul de bine, chit că în urma s-a a lăsat doar cel mult câteva scandaluri și vorbe de duh…politic.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe