PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » STAREA DE ALERTĂ, PRELUNGITĂ ÎN ROMÂNIA

STAREA DE ALERTĂ, PRELUNGITĂ ÎN ROMÂNIA

de Andrei Oprescu
32 vizualizări

Printre altele, starea de alertă prevede menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. La fel, în hotărâre se aminteşte de menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile. Totodată, se menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private etc. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat ca acolo unde se observă că există creșteri semnificative ale cazurilor de covid 19, se pot lua măsuri zonale ca până acum. Dacă în evaluarea situației epidemiologice se observă alte date noi care impun soluții noi, poate fi discutat în grupul tehnico-științific pentru a lua o decizie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe