PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SUTE DE CADRE DIDACTICE RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ CATEDRĂ

SUTE DE CADRE DIDACTICE RISCĂ SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ CATEDRĂ

de Andrei Oprescu
20 vizualizări

Sute de cadre didactice din regiunea Muntenia-Sud riscă să rămână fără catedre, după ce s-au afişat listele privind restrângerea de personal. Scăderea numărului de elevi este principalul motiv pentru care anumite clase vor fi desfiinţate. Soarta profesorilor depinde doar de deciziile luate de Inspectoratele Şcolare Judeţene, care le pot oferi dascălilor catedre pe cea de-a doua specializare pe care o au.

În ceea ce priveşte judeţul Dâmboviţa, restrângerea de activitate nu reprezintă o tragedie, întrucât dascălii de pe această listă sunt repartizaţi la alte catedre, în funcţie de dubla specializare pe care o au.

Dascălii a căror activitate este restrânsă, din judeţul Dâmboviţa, nu-şi vor întrerupe activitatea didactică, ci vor reîncepe anul şcolar la noua unitate de învăţământ la care sunt repartizaţi. Un exemplu concret, pentru restrângerea activităţii, dar şi a scăderii numărului de elevi este reprezentat de Liceul Tehnologic Nicolae Mihăescu din Târgovişte, care va fi absorvit de Liceul Auto.

De trei ani de zile Liceul Nicolae Mihăescu nu a mai realizat planul de şcolarizare pe liceu şi s-a realizat doar câte o clasă pe profilul construcţii la profesionlă. Înainte erau câte şase-şapte clase pe nivel. De la peste 1 400 de elevi câţi erau în trecut interesaţi de construcţii, acum numărul abia dacă mai depăşeşte 300 de elevi pe nivel, din care majoritatea sunt pentru învăţământ la seral, la profesională sau la şcoala de maiştri.

Spre deosebire de judeţul Dâmboviţa, în judeţul Giurgiu sunt doar patru cazuri de restrângere de activitate, toate datorate restructurării reţelei şcolare.

În judetul Ialomiţa pe lista de restrângere a personalului didactic se află 9 profesori.

Iar în judeţul Teleorman 19 cadre didactice se regăsesc pe lista privind restrângerea de activitate. În restul judeţelor din Regiunea Muntenia-Sud perioada depunerii cererilor şi a contestaţiilor nu s-a finalizat încă, dar până la sfârşitul lunii martie vor fi afişate toate listele judeţene cu cadrele didactice care îşi vor restrânge activitatea şcolară.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe