Jurnaliștii bugetul.ro au dezvăluit astăzi planul lui Adrian Țuțuianu de a prelua conducerea PSD. Aceștia susțin că fostul ministru al Apărării are un plan bine pus la punct și ajutorul uni strateg, în persoana cunoscutului sociolog Marius Pieleanu. Iată articolul publicat azi de bugetul.ro: “Pe Marius Pieleanu îl știm cu toții din studiourile Antena 3, fiind unul dintre cei mai cunoscuți sociologi din țară. Cu toate acestea, multe voci l-au acuzat public că ar furniza sondaje la comandă, făcute din pix. Trebuie să recunoaștem, însă că exit-poll-urile de dinainte de alegeri sunt destul de apropiate de adevăr, ceea ce înseamnă că domnul Pieleanu chiar își poate face foarte bine meseria. Mai nou, acesta este și strateg pentru unul dintre oamenii importanți din PSD, dar care momentan se află într-un con de umbră. Este vorba despre Adrian Țuțuianu, care se dorea a fi președinte PSD în urmă cu câteva luni și potrivit unor surse media, el ar fi pus la cale debarcarea lui Liviu Dragnea, sfătuit îndeaproape chiar de Marius Pieleanu, care continuă să-i fie foarte aproape și acum.Mai mulți membri din PSD Dâmbovița, filială condusă cu mână de fier de fostul ministru al Apărării, spun că acesta nu ar fi renunțat nici acum la ideea preluării conducerii partidului, dar că și-ar fi schimbat strategia. Așadar, spun sursele din partid, Țuțuianu dorește să rămână discret o perioadă la nivel național și să-și consolideze supremația în Dâmbovița, județ covârșitor roșu. Deși se ceartă frecvent cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, fost șef al SRI, Alexandru Oprea, Țuțuianu continuă să-și impună toate deciziile sale în județ, chiar dacă acestea nu sunt mereu benefice pentru cetățeni. Deși, din ce în ce mai mulți dâmbovițeni îl contestă, pentru că nu și-a respectat promisiunile făcute în campanie, pentru moment, Țuțuianu ține bine frâiele filialei în mână, întrucât a numit în toate funcțiile cheie oameni cu studii îndoielnice, care nu au excelat deloc profesional, dar care i-au fost fideli lui. Așadar planul lui Adrian Țuțuianu, sfătuit de socilogul Pieleanu, ar fi ca el să se profileze ca un lider echilibrat și calculat, care să aducă liniștea în partid și care încet încet să revină în prim plan. Mai exact el ar trebui să fie un fel de arbitru între Tudose și Dragnea și să câștige bătălia, venind pe turnantă, pe principiul când doi se ceartă al treilea câștigă. În momentul de față, Țuțuianu înclină balanța când spre Tudose, când spre Dragnea, însă în realitate el are drumul său pe care vrea să-l urmeze și scopul lui este ca cei doi să iasă în prim plan ca liderii care zdruncină partidul în lupta pentru supremație.” După apariția acestui articol, Adrian Țuțuianu a remis un drept la replică către semnatarul articolului, pe care îl găsiți publicat pe www.bugetul.ro. Jurnaliștii MDITV au încercat să ia legătura cu Adrian Țuțuianu pentru a comenta aceste dezvăluiri, însă Țuțuianu nu a fost de găsit. sursa: bugetul.ro
Tag: