Când pasiunea este mare femeile sunt în stare de orice, chiar dacă faptele lor nu sunt tocmai legale. O dovedeşte o femeie din municipiul Târgovişte, care a râvnit la florile îngrijite de locatarii unui bloc. Nu a stat prea mult pe gânduri şi, pe timp de noapte, când credea că nu o vede nimeni a înfipt mâna într-un ghiveci, însă a plecat doar cu floarea din acesta. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere de la bloc. Hotărâtă, femeia a venit pe fugă cu gândul să ia ghiveciul cu totul acasă. Locatarii şi-au luat, însă, măsuri de precauţie şi au prins foarte bine ghivecele de gard, tocmai pentru a nu fi smulse cu uşurinţă. Pentru că nu l-a putut desprinde de balustradă, aceasta s-a decis să ia doar floarea şi a plecat în fugă. Acţiunea sa a durat doar 30 de secunde şi s-a întâmplat târziu în noapte, după ora 02:00, când strada era pustie. Femeia nu a fost destul de vigilentă, pentru că nu a observat şi camera de supraveghere de la bloc. Probabil că frumuseţea florilor a orbit-o şi nu a mai văzut nimic în jurul ei. Incidentul s-a petrecut la blocul D12, pe strada I.E Florescu din microraionul 12, chiar vis-a-vis de Poliţia Municipiului Târgovişte. Blocul respectiv pare a fi ţinta hoţilor pentru că în luna iunie de acolo s-a furat şi camera de supraveghere. Poliţiştii nu l-au identificat până acum pe făptaş, în ciuda imaginilor, întrucât niciun locatar nu a depus plângere. Oamenii se tem de romii din cartier, care îi ameninţă mai tot timpul. Dacă, de această dată, femeia care a furat floarea va fi identificată, aceasta va răspunde în faţa anchetatorilor conform reglementărilor din Codul Penal. Fapta sa se încadrează la infracţiunea de furt.
Tag: