“26 de polițiști rutieri, de siguranță publică, de investigații criminale, criminaliști și luptători de la S.A.S. au acționat sâmbătă noaptea pentru prinderea în flagrant a conducătorilor auto care participă la curse ilegale de mașini. A fost întocmit dosar penal pentru participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate În noaptea de 08/09.09.2017, în intervalul orar 22-02, polițiștii ploieșteni au organizat o acțiune cu efective mărite pentru prinderea în flagrant a conducătorilor auto care participă la curse ilegale în zona parcului municipal Vest.Astfel, au fost identificate opt autoturisme, conduse de opt tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29 de ani, bănuiți a fi competitori la curse. Față de aceștia s-a luat măsura tehnico-administrativă de reținere a permiselor de conducere. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier ploieștean, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri neautorizate. La acțiune au participat și jandarmi.” Comunicat de presă IPJ Prahova
mascati
-
-
Peste 300 de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în 29 de judeţe şi în Capitală, în cazul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor în domeniul jocurilor electronice …
-
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor …
-
Stan Petrut Leonard, zis Bela, are 28 de ani si este de fel din orasul dambovitean Titu. Tanarul este cautat peste tot de politistii din Dambovita pentru scandalul pe care …
-
Scandal monstru in aceasta noapte in orasul dambovitean Titu. Doua clanuri interlope s-au batut cu sabii si cutie la o terasa din oras.Victimele povestesc cum au fost atacate de mai …
-
A fost macel, marti seara, intr-un cartier din municipiul Targoviste! Doua clanuri s-au batut ca-n filme cu bate si sabii. Conflictul ar fi pornit intr-o sala de forta, iar la …
-
O urmarire in viteza a pus pe jar o intreaga localitate din judetul Dambovita.Mascatii au fost pe urmele unui barbat extrem de periculos, abia eliberat din inchisoare.Individul si-a batut concubina, …
-
Politistii Capitalei, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti fac 44 de perchezitii in Bucuresti, Ilfov si Dambovita si au 36 de mandate de aducere pentru …