În această dimineață, polițiștii din Dâmbovița descind la 20 de persoane fizice și juridice, bănuite de comiterea de infracțiuni prevăzute de Codul Silvic.17 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului pentru audieri. La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești și de la Direcția Silvică Dâmbovița, efectuează 20 de percheziții la 19 persoane fizice și la sediul unui ocol silvic. Descinderile au loc pe raza localităților Târgoviște, Pucioasa, Fieni, Valea Lungă, Șotânga, Pietroșița, Brănești, Bezdead, Vulcana Băi și Buciumeni. Persoanele sunt bănuite că, în perioada 2017-2018, ar fi tăiat și comercializat fără drept material lemnos. 17 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului pentru audieri. Prejudiciul urmează a fi estimat. Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal instrument la nivelul Serviciului de Ordine Publică și beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..
Tag: