Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Teleorman au finalizat cercetările iar procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, la data de 23 aprilie a.c., a unui număr de 3 agenți de poliție, din cadrul I.P.J. Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual. Conform probatoriului administrat de ofițerii S.J.A. Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz, faptele, comise în perioada august – noiembrie 2017, au constat în primirea unor sume de bani cuprinse între 50 și 200 lei de la conducătorii auto opriți în trafic și încălcarea atribuțiilor de serviciu cu ocazia constatării unor abateri săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice. Dosarul penal a fost înaintat spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Tag: