PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » TENTATIVĂ DE SUICID, OPRITĂ LA TIMP

TENTATIVĂ DE SUICID, OPRITĂ LA TIMP

de Andrei Oprescu
356 vizualizări

Un apel la 112 a dat alarma. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 27 de ani, din localitatea Budeasa, ar fi plecat voluntar de la locuința sa, posibil cu intenția de a se sinucide. În cel mai scurt timp, oamenii legii s-au organizat pentru începerea căutărilor. Pe lângă șase polițisti ai Secției de Poliție Rurală, pentru căutări a fost mobilizată echipa canină cu câinele de urmă din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, jandarmi, pompieri argeșeni, polițiști locali, un pădurar, patru voluntari, dar și un grup de localnici care dețin ATV-uri. Indiciul cel mai important a fost găsit de câinele de urmă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care a urmat un traseu ce duce într-o zonă împădurită de pe raza localității de domiciliu a femeii, găsind hainele acesteia, iar în apropierea lor a fost găsită și persoana căutată. Din fericire, femeia este în afara oricărui pericol, a fost preluată și transportată la spital, de către un echipaj specializat, pentru efectuarea de investigații medicale.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe