La data de 11.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Giurgiu au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului A.G., cadru didactic, pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor in formă continuată și pornografie infantilă în formă continuată.
În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada septembrie 2017-iunie 2019, în mai multe rânduri, inculpatul A.G., în vârstă de 66 de ani, profesor în cadrul unei școli gimnaziale situate raza județului Giurgiu a întreținut relații sexuale orale cu o persoană vătămată minoră, atât în perioada în care aceasta era în clasa a VIII-a, în anul de învățământ 2017—2018, cât și ulterior acelei perioade, în schimbul unor sume de bani, respectiv 200 lei, alteori 300 lei, pe care profesorul îi oferea părții vătămate atât din proprie inițiativă, cât și uneori la solicitarea acesteia.
Totodată, în perioada iulie 2017 – 20.02.2020, inculpatul a produs un număr de 11 materiale pornografice cu persoana vătămată minoră, în cadrul unor sesiuni de comunicare video cu aceasta.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul A.G. urmează să fie prezentat Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Giurgiu.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.