PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VICTIMĂ A INCONȘTIENȚEI AUTORITĂȚILOR

VICTIMĂ A INCONȘTIENȚEI AUTORITĂȚILOR

de Mditv
9 vizualizări

Un copil din Moreni a căzut victimă a inconștienței și nepăsării autorităților locale. Micuțul se afla la locul de joacă amenajat de primărie chiar pe malul Cricovului. Scăpat pentru câteva secunde de sub privirea bunicii acesta a cazut intr-o rapa de la peste 3 metri inaltime. Copilul s-a lovit la cap si a fost transportat la un spital din Bucuresti. Zona de joaca nu este imprejmuita. Primaria a plantat un gard viu si in ciuda insistentelor parintilor, locul de joaca nu a fost amenajat corespunzator, astfel ca toti copiii care ajung aici sunt in pericol. Este revolta in comunitate si oamenii vor sa iasa in strada pentru a cere socoteala primarului Constantin Dinu. Edilul nu a fost de gasit pentru a da raspunde in cazul acestui incident.

Locul de joacă este amenajat chiar pe malul Cricovului. De la leagăne și tobogane și până la marginea abruptă sunt doar câțiva pași. Frecvent copiii ajung în această zonă periculoasă pentru că locul de joacă nu a fost împrejmuit corespunzător. Așa s-a întâmplat și în cazul micuțului care a căzut cu bicicleta de la înălțime.

Speriată bunica a cerut ajutor. O ambulanță s-a deplasat de urgență la fața locului. Ironia sorții a făcut ca mama copilului, asistentă la Serviciului de Ambulanță Dâmbovița, să fie de serviciu. Femeia a leșinat când a văzut în ce stare era copilul. Băiețelul a fost consultat de un neurochirurg de la Spitalul Moreni și a fost trimis la București pentru investigații. Din fericire, starea lui este stabilă și nu a suferit leziuni care să-i pună viața în pericol. Comunitatea din Moreni este revoltată. Oamenii cer ca autoritățile să răspundă pentru această situație. Spun că au făcut nenumărate cereri pentru împrejmuire, dar nimeni nu s-a sinchisit să ia măsuri. Locul de joacă este amenajat de primărie cu trei ani în urmă, dar nu s-au luat măsuri de siguranță.

Primarul, Constantin Dinu, a fost de negăsit. Edilul șef nu a venit nici măcar să verifice cum s-a întâmplat incidentul. Acesta nu a răspuns la telefon, preocupat fiind de un meci de fotbal al echipei Flacăra Moreni.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe