PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VIJELII ȘI PLOI ÎN URMĂTOARELE ZILE

VIJELII ȘI PLOI ÎN URMĂTOARELE ZILE

de Andrei Oprescu
58 vizualizări

După câteva episoade de primăvară autentică, vremea se schimbă. Nu vom mai avea parte de soare și temperaturi ridicate, cel puțin până la sfârșitul săptămânii. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitații și vreme deosebit de rece. Informarea este valabilă până vineri. În toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30…40 l/mp. Până în seara zilei de miercuri, vor fi mai ales averse de ploaie, izolat însoțite de descărcări electrice. În Transilvania şi în Maramureş vor fi ploi, dar şi perioade cu lapoviţă și ninsoare (cu precădere în noaptea de miercuri spre joi și în cea de joi spre vineri) pe alocuri și temporar cu depunere de strat de zăpadă. Trecător, precipitații mixte se vor semnala și în zonele deluroase din restul teritoriului.La munte treptat vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent și în special la altitudini de peste 1500 m în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est, cu până la 60…65 km/h în Oltenia, amplificând senzația de rece. Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri și joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 13 aprilie, ora 16:00 – 16 aprilie, ora 10:00

Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece;

Zone afectate: Oltenia, Muntenia, Transilvania și Maramureș

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe