Acasa StiriDAMBOVITA VIORICA DĂNCILĂ, VIZITĂ ÎN DÂMBOVIŢA

VIORICA DĂNCILĂ, VIZITĂ ÎN DÂMBOVIŢA

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 63 vizualizari 2 minute timp estimat

ULMI, DÂMBOVIŢA

Prim ministrul României, Viorica Dăncilă, a vizitat judeţul Dâmboviţa! Premierul spune că a mers la principalele firme din judeţ pentru a afla care sunt problemele pe care le au investitorii şi care sunt barierele cu care se confruntă. Programul iniţial al vizitei, care se întindea pe parcursul întregii zile, a fost scurtat la doar o jumătate de zi, cel mai probabil din cauza vremii nefavorabile, iar declaraţiile de presă au fost extrem de scurte.

Prima oprire a prim ministrului a fost în comuna dâmboviţeană Ulmi, în locaţia în care se construieşte noua fabrică de electrocasnice. Viorica Dăncilă s-a arătat foarte încântată de faptul că s-au făcut asemenea investiţii în mediul rural şi a felicitat autorităţile locale pentru deschidere şi implicare.

Întâlnirea cu investitorul a avut loc într-o sală improvizată într-una dintre halele deja ridicate. Aici, oficialii au prezentat proiectul, s-au făcut fotografii şi scurte declaraţii de presă. Viorica Dăncilă nu a ştiut să dea prea multe explicaţii despre discuţiile avute cu investitorul turc, cu uşile închise, fără ca presa să aibă acces în interior.

În programul oficial, urma vizita prim ministrului pe şantier, vizită care a fost anulată, cel mai probabil, din cauza condiţiilor meteorologice. Astfel că vizita de lucru pe şantierele principalelor fabrici din judeţ, s-a transformat în întâlniri, în interior, la căldurică. Pe şantiere…ştiu muncitorii ce au de făcut, mai bine decât premierul.

Viorica Dăncială a fost însoţită de Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici şi de Ministrul Transporturilor, Lucian Şova.

 

 

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies