PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » EUROPARLAMENTARII ROMÂNIEI – VIDEO

EUROPARLAMENTARII ROMÂNIEI – VIDEO

de admin
1 vizualizări

Creditată cu un scor de 41%, Alianţa PSD-PC-UNPR îşi adjudecă jumătate dintre cele 32 de mandate de europarlamentar, potrivit rezultatelor partiale. PNL ar urma sa obtina 6 fotolii de europarlamentar iar PDL 4 mandate. 3 eurodeputaţi va avea, după redistribuire, UDMR. Cu o cotă de 6,7% în exit poll-ul CURS, PMP îşi poate adjudeca două fotolii de eurodeputaţi, iar independentul Mircea Diaconu şi-a asigurat cu 4% locul pentru Bruxelles.
Alianța PSD-PC-UNPR obține 16 mandate de europarlamentar.
Pe primul loc este Corina Creţu – vicepreşedinte PSD, în Parlamentul European din 2005. Corina Creţu a fost purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale în mandatul lui Ion Iliescu, 2000-2004, fiind aleasă senator la alegerile din 2004. În prezent este la al doilea mandat de europarlamentar
Ea este urmata de Ecaterina Andronescu – vicepreşedinte PSD, fost ministru al Educaţiei, în parlament aleasă pentru a cincea legislatură consecutiv. Între 1996 -2008 a fost deputat, iar începând cu 2008 până în prezent este senator. 
Locul trei este ocupat de Cătălin Ivan – europarlamentar ales în 2009, este purtător de cuvânt al PSD şi preşedinte al organizaţiei PSD sector 1 .În trecut a fost preşedinte al Preşedinte al Organizaţiei Judeţene TSD Iaşi.
Pe patru este Dan Nica – deputat PSD la al cincilea mandat, a fost ministru al Comunicaţiilor în guvernele Ponta şi Năstase. Dan Nica a fost ministru de Interne în 2008, când a fost prezentat de preşedintele Traian Băsescu ca fiind omul care a pus serviciul secret al MAI (fostul „Doi şi-un sfert”) la dispoziţia lui Marian Vanghelie şi a lui Cătălin Voicu. El a pierdut mandatul de la Interne după ce a declarat, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009 că „autocarele sunt pregătite”, referindu-se la fraudarea alegerilor de către PDL.
El este urmat de Maria Grapini a fost al doilea lider PC care, alături de ministrul Agriculturii, a fost ministru IMM-urilor, Turismului şi Mediului de Afaceri în guvernul Ponta II. Grapini este în prezent deputat în colegiul 3, Timişoara, aleasă pe listele USL.
Locul 6 il ocupa Damian Drăghici – senator UNPR, a fost în 2012 consilier de stat pe problemele romilor în aparatul de lucru al premierului Victor Ponta. Artistul de etnie roma este singurul muzician român care a câştigat un premiu Grammy.
Pe locul 7 este Daciana Sârbu – soţia premierului Victor Ponta, este în Parlamentul European din 2005 când a fost desemnată observator din partea României. între 2003 şi 2004 a fost secretar de Stat, Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi secretar de Stat, Direcţia Programe pentru Tineret, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Ea este rumata de .Ioan Mircea Paşcu, europarlamentar la al doilea mandat din partea PSD, Viorica Dăncilă – europarlamentar la primul mandat, Sorin Moisa – este şef de cabinet al comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloş, Victor Boştinaru – europarlamentar la al doilea mandat, Ciprian Tănăsescu – este fiul fostului senator PRM Dan Claudiu Tănăsescu. Este la al doilea mandat de europarlamentar, Doru Frunzulică – fost deputat PSD, este secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Laurenţiu Rebega – preşedinte PC Prahova şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Claudia Ţapardel – este vicepreşedinte al TSD. Ultimul care ar putea merge in Parlamentul European din partea aleantei PSD-PC-UNPR este Cristea Andi Lucian – consilier parlamentar
Partidul National Liberal obtine sase mandate de europarlamentar
Prima pe lista este Norica Nicolai care este membru al Parlamentului european din 2009. Ea este urmata de A dina Ioana Vălean , soţia liderul PNL, Crin Antonescu. Ea castiga un al doilea mandat in Parlamentul European. Vălean este urmata de Raluca Mănescu , fost ministru al Transporturilor. Pe locul patru intra Cristian Buşoi , care obtine un al doilea mandat de europarlamentar. Renate Weber , la alegerile pentru Parlamentul European din 2007, a fost aleasă eurodeputat din partea PNL, iar la alegerile din 2009 a câştigat un nou mandat de europarlamentar, pe lista aceluiaşi partid.Ultimul mandat al PNL ar putea fi ocupat de Eduard Hellvig.
Partidul Democrat Liberal ar putea obtine 4 mandate de europarlamentar. Primul pe listele PDLeste Theodor Stolojan – în prezent europarlamentar PDL. Stolojan este urmat de Monica Macovei, Traian Ungureanu si Marina Jean Marinescu.
UDMR trimite la Bruxelles trei europarlamentari: pe Iuliu Winkler care este la al doilea mandat de europarlamentar UDMR, Csaba Sógor si Vincze Lorant Gyorgy
Cristian Preda si Siegfried Mureşan vor fi europarlamentari din partea Partidului miscarea Populara
Al 32-lea mandat de europarlamentar este adjudecat de candidatul independent Mircea Diaconu. Fost senator PNL, Mircea Diaconu a candidat ca independent după ce liberalii l-au scos de pe listă ca urmare a deciziei ANI de incompatibilitate, reconfirmată de Înalta Curte. Cu toate acestea, Diaconu a reuşit să se înscrie în cursă după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a dat undă verde în ciuda deciziei BEC şi a Tribunalului, în pimă restanţă. nLista poate suferi modificări odată cu centralizarea tuturor voturilor la alegerile europarlamentare. 

Mihai Eremia

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe