Un numeros grup de parlamentari propunE reducerea TVA pentru lapte de consum, legume şi fructe proaspete la 9%, potrivit unei iniţiative legislative aflate în consultare publică.
În prezent, cota standard de TVA de 24% se aplică tuturor operaţiunilor impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse. În domeniul alimentelor, excepţia se aplică pentru livrarea sortimentelor de pâine şi a altor specialităţi de panificaţie, a anumitor tipuri de făină de grâu, cota de impozitare fiind de 9%.
Potrivit proiectului, în cazul acestor produse, cota redusă de 9% se va aplica de către agenţii economici producători, importatori şi de către cei care le comerercializează.
Semnatarii proiectului menţionează, în expunerea de motive, că o astfel de măsură va determina “ascensiuni calitative şi cantitative în ceea ce priveşte consumul alimentelor autohtone incluse în aceste categorii”.
Aceştia susţin că scăderea veniturilor bugetare determinate de diminuarea cotei standard de TVA ar putea fi compensată de creşterea consumului de produse alimentare pentru care a fost operată modificarea.
SCADE TVA, SCAD PREȚURILE – VIDEO
13
articolul precedent