CS Mioveni a pierdut cu Poli Timișoara, 0-2 pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, în prima rundă a Ligii a II-a. Belu și Bărbuț au marcat pentru alb-violeți (gol min. 19.53, primul gol!), care au obținut o victorie mare pe terenul uneia dintre nucile tari ale seriei. Oamenii aduși de Claudiu Niculescu la Mioveni în această vară nu s-au prezentat rău, dar argeșenii încep sezonul cu -3 în clasamentul adevărului, un pasiv pe care conducerea vrea să îl remonteze imediat, adică în deplasarea de la Vâlcea. Cei din Mioveni au fost susținuți la Pitești de 500 de fani, cei mai mulți veniți cu autocarele din orașul în care se află uzinele Dacia-Renault. Cealaltă divizionară B argeșeană, nou-născuta Academica, a început cu dreptul noul sezon. Echipa mutată de la Clinceni la Pitești a bătut la Voluntari cu 1-0, prin reușita lui Vițelaru.
Reporter: ionuț marin
Imagine: ciprian rusa
https://www.youtube.com/watch?v=0FE3teeR2R0