Libertatea este visul cel mai mare din spatele gratiilor si o provocare imensa odata iesiti de pe poarta penitenciarelor! Reintegrarea in societate a fostilor detinuti este o problema importanta cu care se confrunta Romania. In cele mai multe cazuri, recidiva apare la putin timp dupa eliberarea celor care si-au ispasit pedeapsa ani buni in inchisoare dar nu reusesc sa isi mai gaseasca locul in comunitate. Parasiti de familii, respinsi de prieteni, aratati cu degetul de semeni, fara un loc de munca, putini pot trece peste cumpana care se asterne in fata lor. In Romania statisticile arata ca rata de reîncarcerare in primii doi ani de la eliberare este de 40%, fenomenul recidivei fiind unul ingrijorator.
In penitenciarele din Romania executa o pedeapsa privativa de libertate peste 33 000 de persoane. Aceasta cifra este egala cu populatia unor orase chiar. In anul 2014 urmeaza sa fie pusi in libertate 9000 de fosti detinuti care si-au terminat pedepasa, reprezentant 26 de detinuti in fiecare zi. Statisticile arata ca in urmatorii trei ani peste jumatate dintre acestia in absenta reintegrarii vor savarsi noi infractiuni. In ultimii 3 ani s-au eliberat in medie 9 737 detinuti pe an. In 2009 de exemplu potrivit ANP s-au eliberat 11 868 persoane. Pana la sfarsitul lui 2012 s-au intors in penitenciare 4660 de detinuti, rata de reincarcerare fiind de 40%.
Grav este faptul ca din cauza ca detinutii nu reusesc sa se integreze, pentru ca sistemul romanesc nu le oferi prea multe alternative, infractionalitatea creste de la an la an si faptele sunt din ce in ce mai teribile. Totodata, familiile si copiii detinutilor sunt predispusi la risc.
Pentru o fapta ilegala, in 2001 Dumitru a fost condamnat la 12 ani de inchisoare. A executat 8 ani si 45 de zile si a fost eliberat. Acum isi regreta faptele. In spatele gratiilor, a avut timp sa mediteze la ce a facut si odata eliberat, a decis sa o ia de la capat.
Credinta a fost cea care l-a ajutat sa treaca peste aceasta cumpana si sa isi doreasca sa devina un om mai bun. In anii petrecuti la inchisoare a pierdut totul, familia si prietenii. A gasit insa puterea sa se ridice. Eliberarea i-a adus si lui o mare provocare: reintegrarea in comunitate.
Dumitru a fost insa un om norocos. A reusit sa castige din nou lupta cu soarta. Are o familie, un loc de munca si o speranta pentru un viitor mai bun.
Nu toti fostii detinuti au aceasta sansa. Pentru a reduce rata de reincarcerare Administratia Penitenciarelor a demarat si o campanie de sensibilizare a opiniei publice., iar ziua de 13 octombrie- Ziua Educatiei Nonformale este dedicata activitatilor care vizeaza reintegrarea acestor persoane.
reporter: Cătălina Sandu
Imagine: Răducu Rădoi