Japonezii au venit pe Valea Prahovei ca sa ne stranga gunoaiele! Mai multi oameni de afaceri din Japonia au vrut sa dea romanilor o lectie de viata si s-au pus pe curatenie in zona telecabinei din Busteni, unul dintre cele mai aglomerate locuri turistice din statiune. Lor li s-au alaturat si voluntari din Romania, printre care si directori de companii sau functionari publici.
Oamenii de afaceri din Japonia au venit special in Busteni pentru a curata de gunoaie una dintre cele mai aglomerate zone turistice din statiune. Peste 50 de straini si romani s-au echipat cu manusi, saci menajeri si greble si au ecologizat cot la cot zona telecabinei din Busteni. Oamenii de afaceri din Romania si-au schimbat si ei mentalitatea si au implementat in companiile lor filozofia Kaizen.
La finalul actiunii de ecologizare,s-au strans peste 100 de saci cu gunoaie,iar curatenia la standarde japoneze va fi promovata si in Sibiu si Cluj-Napoca.