PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » AFACERI DE ”FAMILIE” LA PRIMĂRIA TÂRGȘOR

AFACERI DE ”FAMILIE” LA PRIMĂRIA TÂRGȘOR

de Andrei Oprescu
324 vizualizări

Nici nu a fost investit în noul mandat de primar al comunei Târgșorul Vechi, că alesul a și pus la cale niște afaceri din care să profite familia lui. Nu este primul scandal în care Nicolae Drăgan este implicat în ultimii ani. După ce pe 27 septembrie a câștigat încă un mandat de primar, la două săptămâni distanță, pe 14 octombrie, un contract încredințat direct e trezit suspiciuni. Doi consilieri locali au făcut cercetări și au descoperit că beneficiara unui contract de 25.000 de euro, bani publici, este chiar mama primarului.Detaliile sunt mai mult decât relevante, iar toată lumea din comună știe ce afaceri are primarul, mai mult sau mai puțin legale.În ciuda evidențelor, Ion Ene, cel care lucrează la servicul achiziții al primăriei Târgșorul Vechi de aproape 12 ani, și cel care a și realizat procedura de încredințare a contractului de 25.000 de euro, susține că nu a știut că firma are vreo legătură cu familia primarului. Omul se încurcă în explicații și se pierde în fața camerei de filmat.Fără să vrea funcționarul public divulgă că acest contract trebuia să fie câștigat de cine trebuie. Celălat ofertant a fost refuzat, iar firma controlată de rudele primarului a venit cu o suma puțin mai mică. La 5 minute după ce a făcut oferta, domnul Ene a și atribuit contractul. Am încercat să îl contactăm pe Nicolae Drăgan, dar și pe reprezentanții firmei Deckprime Arena. Fără succes însă.Pentru cei 25.000 de euro, firma respectivă trebuie să asigure 13255 porții de mancare elevilor din comună. Adică mancare de 10 lei pe elev. Am încercat să aflăm de la conducerea uneia dintre școli în ce constă practic masa de 10 lei, mai ales că nu toți elevii sunt acum efectiv la școală. Și aici ne-am lovit de un refuz, directoarea școlii gimnaziale invitînd echipa de filmare să părăseasă curtea școlii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe